Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în debutul ședinței de Guvern, că printre persoanele cu handicap care vor beneficia de un spor la salariu de 15% se numără cele care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap „SIVA”, după care s-a corectat și a spus „SIDA”.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de joi, că Executivul va adopta un act normativ potrivit căruia persoanele cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de un spor de 15% la salariul de bază.
„De la începutul mandatului am fost preocupați să găsim soluții pentru îmbunătățirea vieții copiilor aflați în centrele de asistență socială, precum și a persoanelor cu dizabilități. Astăzi vom lua două decizii în acest sens. Vom aloca suma de 200 de milioane de lei, sumă care ar putea fi modificată, autorităților administrației locale, pentru a asigura fondurile necesare susținerii sistemului de protecție a copilului și centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap”, a declarat prim-ministrul.
Dăncilă a precizat că persoanele cu handicat grav sau accentuat vor beneficia de un spor la salariu de 15%.
„De asemenea, toate persoanele cu handicap grav sau accentuat, indiferent de tipul acestuia, vor beneficia de un spor de 15% la salariul de bază pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru”, a indicat premierul.
Ulterior, Dăncilă a pronunțat greșit numele bolii SIDA.
„Este vorba despre persoanele care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, fizic, vizual, auditiv, mintal, psihic, SIVA, ăăă, SIDA, sau boli grave”, a conchis premierul.